Close Menu
Stiri Oradene
    Facebook
    Trending
    • Devieri în centrul orașului și suspendarea tramvaielor în Rogerius
    • Campania de colectare a deșeurilor voluminoase continuă până pe 27 iunie.
    • Un bihorean a dispărut de acasă, l-ați văzut?
    • Accident grav pe Centura Aleșd între mașină și autocar
    • Transfer de la Steaua: Mihai Kereki la FC Bihor
    • Atelierele Tipografiei de Idei – Micul Geolog
    • Ied salvat de pompierii bihoreni din fântână
    • Containere anticaniculă pentru cetățeni în zilele călduroase
    Facebook
    Stiri OradeneStiri Oradene
    Contact
    miercuri, iunie 25
    • Home
    • Stiri locale
    • Stiri judetene
    • Sport
    • Sanatate
    • Social
    • Editoriale
    • Anunțuri comerciale
    • Advertoriale
    • Contact
    Stiri Oradene
    Home»Sanatate

    Corp străin extras din mandibula pacientului cu fluoroscopie.

    februarie 20, 2024 Sanatate Niciun comentariu2 Mins Read
    Corp strain extras din mandibula pacientului cu fluoroscopie
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    Intervenția hibridă realizată cu succes pentru extragerea unui corp străin din mandibula unui pacient

    Un pacient în vârstă de 33 de ani, s-a prezentat în data de 3 ianuarie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, acesta acuzând durere la nivelul mandibulei. În urma investigațiilor medicale, s-a stabilit că pacientul avea un corp străin metalic în peretele lateral al gâtului, la nivelul fosei infratemporale. Corpul străin era asemănător unei bucăți de sârmă de aproximativ 2 centimetri lungime și 0.30 milimetri în diametru. Acesta era retenționat în musculatura de pe fața internă a ramurii ascendente a mandibulei. Inițial s-a încercat extragerea corpului prin explorare clasică timp de mai multe ore, fără succes.

    S-a încercat în premieră asistarea imagistică a intervenției prin ghidaj fluoroscopic, intervenția fiind realizată în cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională. Fluoroscopia reprezintă o expunere radiografică continuă, care permite vizualizarea în timp real a unei imagini dinamice, explică Dr. Sebastian Boancă, medic primar radiologie și imagistică medicală. Astfel, a fost posibilă ghidarea intraoperatorie în ceea ce privește localizarea corpului și manevrele efectuate cu ajutorul pensei chirurgicale. Echipa operatorie a putut să urmărească pe un ecran corpul străin și să se apropie de acesta din cel mai optim unghi pentru a-l extrage în condiții de siguranță.

    Cu ajutorul procedurii imagistice, medicii au putut să realizeze intervenția în 3 minute, eliminând corpul străin din mandibula pacientului. Datorită acestei abordări pluridisciplinare, timpul operator a fost redus semnificativ, potențialele complicații au fost eliminate, iar timpul de recuperare pentru pacient a fost scurtat. După intervenție, pacientul a avut o evoluție favorabilă și a fost externat.

    Colaborarea interdisciplinară esențială în succesul intervenției

    Această intervenție hibridă a fost posibilă datorită colaborării dintre colectivul Compartimentului de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, a Compartimentului de Radiologie Intervențională și a Secției Clinice ATI I. Echipa operatorie a fost compusă din Dr. Alexandru Precup, medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială, Dr. Bogdan Bumbu, medic primar chirurgie dento-alveolară și Dr. Sorin Tripe, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială. Aceștia au fost asistați de către echipa de radiologie intervențională, compusă din Dr. Dan Mihoc, Dr. Sebastian Boancă, și Dr. Călin Morgovan – medici primari radiologie și imagistică medicală. Intervenția s-a realizat în anestezie generală, pacientul fiind supravegheat de către Dr. Călin Timar, medic specialist în cadrul Secției Clinice ATI I.

    Sursa: Oradea în Direct

    admin
    • Website

    Keep Reading

    Recomandările pompierilor bihoreni pentru protecția populației în caniculă

    Apel umanitar pentru Ana din Oradea, nevoie de operație.

    Campania de prevenție „Iluzia fericirii” la Liceul Ortodox Ciorogariu

    Premieră națională la Maternitatea Oradea: aparat pentru tratarea fibroamelor uterine.

    Atelier de educație muzeală: Lumea plantelor medicinale.

    Vino să înveți să salvezi vieți!

    Add A Comment

    Comments are closed.

    Articole recente
    • Devieri în centrul orașului și suspendarea tramvaielor în Rogerius
    • Campania de colectare a deșeurilor voluminoase continuă până pe 27 iunie.
    • Un bihorean a dispărut de acasă, l-ați văzut?
    • Accident grav pe Centura Aleșd între mașină și autocar
    • Transfer de la Steaua: Mihai Kereki la FC Bihor
    Facebook

    Categorii

    • Stiri locale
    • Stiri Judetene
    • Sport
    • Sanatate

    Despre

    • Contact
    • Cookies
    • Termeni si conditii
    • Politica de confidentialitate

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.