Close Menu
Stiri Oradene
    Facebook
    Trending
    • CSM CSU Raiffeisen Oradea a câștigat prima victorie în TOP 16 FIBA Europe Cup
    • Grinzile sunt montate la Pasajul Metro Oradea
    • Trafic blocat pe DN1, Oradea – Cluj, accident cu resuscitare
    • Inconștiență pe DN 76: minor fără permis, la volanul unei mașini furate
    • Cum pot orădenii verifica suma de plată impozite 2026
    • Accident pe DEX 16, blocaj trafic Oradea-A3
    • Bihor. Ceață ce reduce vizibilitatea sub 200 m
    • Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2026 începe cu tineri
    Facebook
    Stiri OradeneStiri Oradene
    Contact
    joi, ianuarie 15
    • Home
    • Stiri locale
    • Stiri judetene
    • Sport
    • Sanatate
    • Social
    • Editoriale
    • Anunțuri comerciale
    • Advertoriale
    • Contact
    Stiri Oradene
    Home»Stiri judetene

    Conferința: Diplomația culturală. Puterea cărții cu Emil Constantinescu

    decembrie 11, 2025 Stiri judetene Niciun comentariu4 Mins Read
    Conferinta Diplomatia culturala Puterea cartii cu Emil Constantinescu
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    CONFERINȚA: DIPLOMAȚIA CULTURALĂ. PUTEREA CĂRȚII, SUSȚINUTĂ DE PROFESORUL EMERIT EMIL CONSTANTINESCU

    Muzeul Țării Crișurilor din Oradea a găzduit pe 10 decembrie 2025 un eveniment de excepție în cadrul Colocviilor Muzeului Țării Crișurilor: conferința „Diplomația culturală. Puterea cărții”, susținută de profesorul emerit Emil Constantinescu, Președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului. Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea, având loc cu sala plină.

    Conferința a fost prefațată de prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul instituției muzeale, care i-a mulțumit președintelui Constantinescu pentru disponibilitatea de a veni la Oradea și a făcut o trecere în revistă a parcursului său excepțional.

    În prelegerea sa, profesorul Emil Constantinescu a deschis o discuție amplă despre rolul culturii, al educației și al cărții în construcția dialogului dintre națiuni. A rememorat momente decisive din experiența sa diplomatică, evocând modul în care spiritualitatea, cultura și cartea rămân mijloace esențiale de apropiere între oameni și popoare.

    Președintele Constantinescu a vorbit pe larg despre dialogul interreligios și despre vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în România, în anul 1999. „A fost cea mai importantă întâlnire religioasă organizată vreodată în România”, a subliniat acesta, descriind atmosfera unică a momentului: „După ce Papa a aterizat, a sărutat pământul românesc. Transformarea mulțimii a fost atât de puternică, încât au tăcut și ziarele care pregătiseră atacuri”. A concluzionat: „Sunt momente astrale în care partea curată din oameni iese la suprafață și dă o speranță pentru viitor”.

    Constantinescu a punctat rolul diplomației culturale în restabilirea punților între comunități: „Pentru istorici, ceea ce s-a întâmplat atunci a fost o dovadă că pacea este posibilă în lumea lui Dumnezeu”. De asemenea, a amintit și afirmația Papei potrivit căreia „românii sunt un popor creștinat apostolic” și faptul că, în cadrul aceleași vizite papale, România a fost prezentată pentru prima dată în discursul catolic ca „grădina Maicii Domnului”.

    Emil Constantinescu a adus în discuție și relația sa cu președintele SUA, Bill Clinton, mandatele lor suprapunându-se. Cei doi au fost legați printr-o prietenie de lungă durată și o colaborare politică materializată prin lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA, început în 1994, marcând o etapă importantă în relațiile bilaterale și cimentând legătura personală dintre cei doi președinți. Bill Clinton a evocat public această colaborare, amintind vizita pe care a făcut-o la București în 1997 și subliniind importanța parteneriatului chiar și după ani de la încheierea mandatelor lor.

    Președintele a vorbit în continuare despre puterea cărților, subliniind că pasiunea pentru lectură poate contribui la o lume mai bună. A amintit că înainte de revoluție, cartea a reprezentat fundamentul rezistenței culturale, iar după 1989, când toată lumea a avut acces la carte, lucrurile au început să se schimbe în bine: „cărțile au puterea de a schimba atât viața celor care le citesc, cât și pe cea a celor care le scriu”.

    Constantinescu a dat detalii și în privința expoziției sale, intitulate „Diplomația culturală și cultura păcii prin educație”, ce reunește volume rare, ediții speciale, obiecte simbolice și dedicații olografe pe care le-a primit de la șefi de stat, lideri religioși și personalități internaționale. Colecția reflectă trei decenii de dialog intercultural, academic și diplomatic, oferind publicului ocazia de a descoperi o arhivă culturală excepțională, rar accesibilă.

    Între exponate se numără cărți primite de la Papa Ioan Paul al II-lea, președinții SUA Bill Clinton și Jimmy Carter, premierul britanic Tony Blair, cancelarul german Helmut Kohl, președinții Franței Valery Giscard d’Estaing și Jacques Chirac, regina Marii Britanii Elisabeta a II-a și regele Norvegiei Harald al V-lea. Expoziția va putea fi vizitată gratuit până în 10 ianuarie 2026, în Sala de conferințe a instituției muzeale.

    Evenimentul s-a încheiat după o serie de întrebări din public, cărora distinsul profesor emerit și președinte Emil Constantinescu le-a răspuns cu generozitate.

    Sursa: oradea24.ro/2025/12/11/conferinta-diplomatia-culturala-puterea-cartii-sustinuta-de-profesorul-emerit-emil-constantinescu/

    B Florin

    Keep Reading

    Bihor. Ceață ce reduce vizibilitatea sub 200 m

    Activități ale pompierilor bihoreni de Ziua Informării Preventive

    Mai multe controale pentru protejarea drumurilor județene

    Bilanțul raziilor din Bihor: 24 permise reținute, 27 certificate retrase

    Ziua Culturii Naționale 2026, sărbătorită în Bihor cu un spectacol de Marius Bodochi

    Șocant: câine omorât intenționat pe o pășune din Bihor

    Add A Comment

    Comments are closed.

    Articole recente
    • CSM CSU Raiffeisen Oradea a câștigat prima victorie în TOP 16 FIBA Europe Cup
    • Grinzile sunt montate la Pasajul Metro Oradea
    • Trafic blocat pe DN1, Oradea – Cluj, accident cu resuscitare
    • Inconștiență pe DN 76: minor fără permis, la volanul unei mașini furate
    • Cum pot orădenii verifica suma de plată impozite 2026
    Facebook

    Categorii

    • Stiri locale
    • Stiri Judetene
    • Sport
    • Sanatate

    Despre

    • Contact
    • Cookies
    • Termeni si conditii
    • Politica de confidentialitate

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.