TRAGEDIE PE DJ 767A: FEMEIE AFLATĂ PE MIJLOCUL PĂRȚII CAROSABILE, ACCIDENTATĂ MORTAL
La data de 22 decembrie 2025, la ora 07.08, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați printr-un apel la S.N.U.A.U. 112 că, pe drumul județean 767 A, în afara localității Fegernic, județul Bihor, s-a produs un accident rutier grav.
Investigațiile efectuate de polițiștii rutieri la fața locului au relevat că un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Brusturi, județul Bihor, conducea o autoutilitară pe drumul județean 767 A, pe direcția Fegernic – Fegernicu Nou. În condiții ce urmează a fi stabilite prin cercetări, acesta a acroșat o femeie, de 67 de ani, din comuna Sârbi, județul Bihor, care se afla pe mijlocul părții carosabile. Femeia nu purta îmbrăcăminte cu accesorii fluorescent-reflectorizante și nu avea nicio sursă de lumină, accidentul având loc în condiții de întuneric.
În urma impactului, femeia a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, i-au provocat decesul la fața locului. Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a arătat că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

