Tincuţa-Lăcrimioara Şaitoş-Cofar
Tincuţa-Lăcrimioara Şaitoş-Cofar, în vârstă de 49 de ani, s-a născut în municipiul Zalău, jud. Sălaj. A copilărit la bunici, în județul Satu-Mare, până la vârsta de 6 ani. A urmat școala primară si gimnazială în orașul Cehu – Silvaniei. Este absolventă a Colegiului Național Silvania Zalău profil real- promoția 1992 și a Universității Oradea-Facultatea de Drept promoția 1996. Este căsătorită și are un băiat de 17 ani, elev la Colegiul Național Mihai Eminescu. Din 1.01.1997 este membru al Baroului Bihor. Încă de mică, și-a dorit să locuiască în Oradea, unde a decis să rămână și să profeseze. „De când eram copil și veneam cu părinții în Oradea, mi-am dorit să locuiesc aici, așa că după absolvirea facultății, am ales să rămân în Oradea“. Spune despre ea că este o fire dinamică, îi place să afle problemele oamenilor și să găsească soluții pentru rezolvarea acestora. „Mi-am dorit foarte mult să devin avocat, profesie care cred eu că mă reprezintă cel mai bine, o profesie care zilnic îți aduce noi provocări, fiecare dosar și fiecare client având o poveste a lui, care presupune o actualizare continuă a informației privind pregătirea profesională, însă o profesie care presupune disponibilitate, mobilitate și corectitudine“. Meseria de avocat nu este una ușoară. Drept dovadă, de-a lungul carierei, Tincuța a întâmpinat și momente dificile…
Implicarea politică
Deși a fost întotdeauna un om de dreapta, până acum a avut mai multe solicitări de a întra în politică, însă a preferat să stea deoparte, considerând că prioritatea sa este cariera și familia. „Deși aveam multi prieteni implicați politic am avut unele ezitări, însă momentul hotărâtor a fost acela în care PNL și PSD au făcut alianța de guvernare, pe care toți o prezentau ca singura soluție, ceea ce mi se părea de neconceput și simțeam că trebuie sa existe o alternativă reala pentru oamenii de dreapta. Recunosc că atunci am citit statutul USR ca să înțeleg ideile si principiile promovate. Am participat la unele ședințe să văd modul de lucru și dacă m-aș putea integra și mi-am dat seama că este un partid tânăr, cu oameni dornici de a face lucruri bune pentru comunitate și, cel mai important, un partid unde îți poți spune, fără a fi cenzurat sau marginalizat, ceea ce crezi că se impune a fi făcut…
Misiunea politică
Proiectele propuse de USR Bihor la nivel local, respectiv pactele aduse cunoștinței publice în campania electorală sunt liniile directoare ale politicii Filialei Bihor. Antreprenoriatul, educația, cultura, democrația participativă și conservarea și extinderea spațiilor verzi sunt prioritare și fiecare proiect luat individual presupune implicare și muncă în echipă, iar pentru susținerea acestora trebuie să existe reprezentativitate atât în consiliul local, cât și în consiliul județean, entități în care pentru o corectă democrație trebuie să existe un echilibru de putere…
Apel către cetățeni
Cei care mă cunosc știu că sunt un om care niciodată nu se va opune unui proiect bun pentru comunitate indiferent cine îl susține, la fel cum, având convingerea că proiectele mele sunt bune, voi face tot ce este legal și moral cu putință pentru a le promova și implementa. Vă rog să ieșiți la vot în 9 iunie! Democrația participativă începe cu dreptul de a vota, iar puterea comunității stă în fiecare vot!“.
Sursa: Oradea Indirect