Anual, în data de 11 februarie se sărbătorește Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112
Numărul unic de urgență 112 este gratuit și este rezervat apelurilor ce necesită intervenția imediată a serviciilor de urgență și este valabil în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Gestionarea unei situații de urgență începe în dispecerat, locul unde este preluată, analizată și valorificată informația furnizată de apelant, pe baza căreia sunt alocate și organizate forțele și mijloacele de salvare.
Activitatea dispeceratelor de urgență din Bihor în anul 2023
În anul 2023, pompierii dispeceri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor (ISU Bihor) și personalul medical din cadrul dispeceratului comun ISU-SAJ Bihor au gestionat 39.517 apeluri de urgență, în creștere cu aproximativ 18% față de anul 2022. Dintre acestea, 13.963 de apeluri au implicat intervenții operative, iar 3.042 dintre acestea s-au referit la alte situații decât urgențele medicale. Au fost înregistrate și 512 situații atipice, direcționate către autoritățile responsabile.
Capacitatea dispeceratului ISU Bihor
Dispeceratul ISU Bihor are capacitatea de a recepționa toate apelurile primite, la orice oră din zi sau noapte, de a transmite urgent orice informație necesară gestionării situațiilor de urgență și de a coordona misiunile din zona de competență a inspectoratului. În cazul unui eveniment de competența altor servicii de intervenție, apelul se preia concomitent și de către acestea, în sistem tip conferință, fără a fi necesare alte apeluri suplimentare.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație
Sursa: https://oradeaindirect.ro/pompierii-militari-bihoreni-marcheaza-ziua-europeana-a-numarului-unic-112/